VASILE  ALECSANDRI

  1818-1890 

„ş-acel rege-al poeziei, vecinie tânăr şi ferice"

     V. Alecsandri a fost una dintre cele mai marcante personalităţi ale pe­rioadei 1840-1890. A participat la mişcarea de la 1848 şi la progresul sociocultural al Principatelor, a relevat frumuseţea creaţiei populare, a contribuit la dezvoltarea dramaturgiei româneşti, a explorat virtuţile lim­bajului poetic. Dintre paşoptişi, el se apropie cel mai mult de imaginea scriitorului „total", datorită abordării prin opere semnificative a genurilor fundamentale ale literaturii. Cel mai prolific scriitor al generaţiei sale - poet, prozator şi dramaturg - Alecsandri a contribuit la afirmarea lite­raturii româneşti moderne.

    Data naşterii omului de cultură V. Alecsandri nu se cunoaşte cu exac­titate, presupunându-se a fi 14 iunie 1818 sau 21 iulie 1821. S-a născut la Bacău, într-o familie de boieri. Fiu al lui Vasile Alecsandri, medelnicer şi vornic, şi al Elenei Cozoni, îşi va petrece copilăria lipsită de griji în casa de la Iaşi şi la conacul moşiei din Mirceşti, părinţii dându-i o educaţie aleasă.

      Primele cunoştinţe le-a obţinut în casa părintească cu călugărul ma­ramureşean Gherman Vida, alături de M. Kogălniceanu, cu care va avea strânse legături de prietenie toată viaţa. îşi va aminti cu multă căldură de anii copilăriei în schiţa Vasile Porojan, unde-1 evocă pe ţiganul-rob, priete­nul dejoacă îndrăgit.

     In 1828 este dat la pensionul francez al lui Victor Cuenin, să înveţe „un pic de franţuzească, un pic de nemţească, şi ceva istorie, şi ceva geografie pe deasupra". între 1834 şi 1839 îşi va continua studiile la Paris, unde se dedi-c8 literaturii, după încercarea nereuşită de a face medicină sau drept roman (1836-1837), la insistenţa tatălui său. în acest timp, el cunoaşte marea litera­tură universală, citeşte din Homer, Horaţiu, Lamartine, Jean Jacques Rous-< .m etc şi este influenţat de ideile progresiste ale intelectualiloi francezi.

    La întoarcerea din Franţa (1839), trece prin Italia, impresiile de câlă-toi ie exprimându-le în nuvela Buchetiera de la Florenţa, publicată în 1840 in Dacia literară şi care marchează debutul scriitorului.

      In 1840 Vasile Alecsandri o cunoaşte pe Elena Negri, văduvă atunci şi lora lui C. Negri (prietenul său), cu care se va căsători, dar care îi va aduce 0 mare durere, pentru că moare în 1847, la doar 24 de ani, din cauza unei boli. Sentimentul profund pe care 1-a avut pentru E. Negri 1-a inspirat să ICrie cele 22 de poezii de dragoste din ciclul Lăcrimioare.

     Decesul mamei (1842) îi provoacă de asemenea o adâncă suferinţă şi scriitorul se izolează la munte, unde descoperă comorile poeziei populare. Acolo aude „cântecul cel mai frumos, cel mai jalnic, cel mai cu suflet pe lume: doina de la munte". „Doina... acea melodie curat românească, în care toată inima omului se tălmăceşte prin suspinuri puternice, prin note dulci şi duioase, doina jalnică care face pe om să ofteze fără voie şi care cuprinde în sânul ei un dor tainic după o fericire pierdută" (V Alecsandri, O primblare la munţi, 1843).

    Descoperirea folclorului, inspiraţiile din comoara fără de preţ a neamului determină apariţia în 1852 a primei culegeri româneşti de folclor, Poezii poporale. Balade (Cântice bătrâneşti). Adunate şi interpretate de V. Alec­sandri, tradusă foarte curând în Occident. Această culegere de folclor, care cuprinde floarea cântecelor bătrâneşti {Mioriţa, Toma Alimoş, Mihu Copi­lul. Doica etc.), a arătat ţării şi străinătăţii marile valori artistice create de poporul nostru.