Ion BARBU

1885-1961

 poetul ermetic, unul dintre cei trei mari 3 ai poeziei române

 (Barbu, Blaga, Bacovia)

     Matematician de valoare, poet ermetic singular, eseist, Ion Barbu este considerat unul dintre cei mai mari poeţi români din secolul XX. Creaţia sa Joc secund constituie expresia unui artist cu spirit analitic, a arhi­tectului lucid şi riguros, iubitor de frumos, indescifrabil şi inegalabil.

    Ion Barbu, pe numele adevărat Dan Barbilian, s-a născut la 19 martie 1895, la Câmpulung Muscel, în familia judecătorului Constantin Barbi-lian. Bunicul său, zidar cunoscut, a purtat numele de Ion Barbu, latinizat ulterior, după cum era moda, în Barbilian.

    Unicul copil în familie, băiatul a avut o copilărie singuratică şi destul de zbuciumată, părinţii săi vagabondând din oraş în oraş, după cum o ce-reau numirile în funcţii ale tatălui său. Printre primii prieteni se numără câinii - „prirna lui durere e pierderea unui căţel, iar prima dragoste - un melc nătâng ca el, care dibuie cu coarnele o primăvară târzie" (Alexan-dru Ciorănescu). Cel dintâi profesor i-a fost servitoarea din casa bunicii, de la care a învăţat cântece bătrâneşti şi misterul transcendental al vră-jilor. Copilăria, petrecută în sânul naturii - Jumătate în ogradă, printre itorime, şi jumătate pe dealuri printre copaci şi fantasme" -, va fi cată în poema După melci.

    A făcut studiile elementare la şcolile din mai multe orăşele, prin care use familia lui. Din 1906, a urmat cursurile gimnaziale la Piteşti şi Câmpulung. între 1910 şi 1914 a frecventat liceele Gheorghe Lazăr şi Mihai Viteazul din Bucureşti, unde şi-a manifestat aptitudinile remarcabile pentru matematici şi a colaborat la revista liceală Gazeta matematică. In 1913, la Giurgiu, unde tatăl lui era preşedinte de tribunal, tânărul a legat două mari prietenii, cu Simon Bayer şi Tudor Vianu, doi îndrăgostiţi de poezie. A început să facă lecturi din Baudelaire, Poe, Rimbaud, Verlaine și a descoperit filosofia lui Nietzsche, care i-a influenţat enorm opera.

     Şi-a continuat studiile la Facultatea de Ştiinţe - Universităţii din Bucureşti, întrerupte, între 1916 şi 1918, din cauza satisfacerii stagiului militar. A petrecut anii Primului Război Mondial în Moldova (la laşi şi Huşi), dând dovadă de totală inadaptare; a stat la închisoare, a planificat şi dezertarea, pe care n-a realizat-o. N-a avut prilej să facă război, dar a făcut versuri (primele lui poezii cunoscute sunt scrise în 1917).

         Întors la Bucureşti, a continuat studiile la facultate, a frecventat cena-clul Sburătorul, a avut multiple aventuri amoroase şi a început să consume droguri. A reuşit să-şi ia cu succes licenţa în 1921 şi a obţinut o bursă de doctorat în Germania. A fost o perioadă dezordonată, Barbu confruntându-se cu mari dificultăţi economice, realizând că matematica nu-1 mai intere-sează. La Gottingen, apoi la Tiibingen a dus o viaţă de boem (nomadism - în şase luni a locuit în opt oraşe, donjuanism, cocaină), ceea ce 1-a făcut să rateze doctoratul. In schimb, a întâlnit-o pe Gerda Hossenfelder, cu care s-a căsătorit în 1925. Această nemţoaică, fiică de medic, a ştiut să aducă în viaţa lui Barbu o oarecare ordine şi stabilitate.

     Revenit în ţară, în 1924, a fost angajat ca profesor suplinitor la Giurgiu, în 1926 a devenit asistent la Facultatea de Ştiinţe de la Bucureşti, unde a luat doctoratul în 1929, cu teza Reprezentarea canonică a adunării func-ţiilor hipereliptice. Ascensiunea în ierarhia ştiinţifică este vertiginoasă: conferenţiar universitar (1932), participant la trei Congrese Internaţio­nale de Matematică (Praga, 1934; Oslo, 1936; Jena, 1941), conferenţiar la universităţi din Germania şi Austria (1936, 1938), profesor titular la Catedra de Algebră a Universităţii din Bucureşti (1942). A deţinut acest post până în anul morţii.