logare  |  registrare

Originea şi evoluţia limbii române

Originea şi evoluţia limbii românezoom
referatul a fost adăugat în catalogul nostru luni, 12 septembrie 2011
Originea şi evoluţia limbii române
46.95 KB Încărcări
  • referatul disponibil in limba romina: DA
 primul   precedent   următorul   ultimul 
referate în categoria dată: 325
Descriere

Originea şi evoluţia limbii române 

 

        Definiţia limbii române

Limba română a fost definită de majoritatea cercetătorilor ca fiind limba latină populară, vorbită neîntrerupt timp de două mii de ani, în nordul şi sudul Dunării, într-un mediu trac, grec, turc, slav, adică oriental:

Limba română este limba latină vorbită în mod neîntrerupt în partea orientală a Imperiului roman, cuprinzând provinciile dunărene romanizate (Dacia, Panonia de Sud, Dardania, Moesia inferioară şi superioară) din momentul pătrunderii limbii latine în aceste provincii şi până în zilele noastre."

(Al. Rosetti, Istoria limbii române, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1977, p. 77)


      Perioada de formare a limbii române

        Luptele dintre romani şi daci, începute din timpul împăratului Domiţian (Tapae, 88, e.n.) sunt continuate de împăratul Traian (101 -102 şi 105-106) şi duc la transformarea Daciei într-o provincie romană, timp de 165 de ani, adică până în anul 271 e.n., când împăratul Aurelian retrage garnizoanele romane în sudul Dunării.

        În această perioadă, în Dacia sunt aduşi colonişti romani, negustori, soldaţi, care, după ce-şi îndeplinesc obligaţiile stagiului, sunt răsplătiţi cu acordarea de privilegii (pământ, drepturi cetăţeneşti etc.). împăratul Caracalla dă, în anul 212 e.n., „Constitutio Antoniana", prin care dacii devin cetăţeni romani, ca urmare a însuşirii limbii latine şi a modului de viaţă roman. în perioada dintre anii 101 şi 271 e.n., avem o perioadă de bilingvism, când limba dacă se încrucişează cu limba latină. Limbile sunt ca nişte săbii, ele separă net o comunitate socială, etnică de alta, de aceea limbile nu se amestecă. Limba latină a ieşit învingătoare, fiindcă era un instrument de comunicare, perfecţionat prin activitatea marilor scriitori şi oameni de cultură romani.

          Între anii 271 e.n. şi sec. al VI-lea, când vin slavii, avem perioada de formare a limbii române, fiindcă regulile de transformare ale cuvintelor de origine latină nu vor acţiona şi asupra cuvintelor de origine slavă. Unii lingvişti discută despre o a doua încrucişare între limba română proaspăt constituită şi limba slavă, încheiată cu victoria limbii române. Fiind mai numeroasă în nordul Dunării şi mai bine organizată, populaţia română i-a asimilat pe slavi sau i-a respins. Slavii au trecut în sudul Dunării şi au lovit comunitatea română, dispersând-o. Totuşi, primele state din sudul Dunării sunt româno-bulgare, sub Ioniţă Asan.

         Perioada de formare a limbii române (271- sec. al VI-lea) este urmată de perioada limbii române comune între secolele al VI-lea şi al IX-lea. în această perioadă, avem şi o separare a grupului etnic al aromânilor, care coboară treptat în sud, sub presiunea grupurilor slave şi maghiare din Podişul Panoniei şi din zona dalmată. Locul de formare a limbii române comune este situat atât în nordul, cât şi în sudul Dunării, pe teritoriul fostelor provincii romane Dacia, Moesia, Iliria, Panonia, Dardania. Este semnalată prezenţa aromânilor în Macedonia, Ahaia şi la Salonic, începând cu anul 1308, precizându-se că unii ar fi venit din Ungaria sub presiunea ungurilor şi hunilor, iar din regiunea râului Sava au fost deplasaţi de venirea sârbilor. în această perioadă, limba română a căpătat trăsăturile sale specifice, diferite de celelalte limbi romanice:

a.   diftongarea vocalelor „a" şi „o";

b.   modificarea timbrului vocalei accentuate, ceea ce a dus la crearea de diftongi
(lat. Iege> v. dr. Ieage> rom. lege);

c. tendinţa de a închide timbrul vocalelor (ex. e > i, dentem > dinte; a > ă gula >
gură; aqua > apă);

d.   palatalizarea oclusivelor labiale (lat. petiolus> rom. chicior);

e. afereza lui a (lat. aranea > dr. râie, autumnus> dr. toamnă).

...

Păreri:
  • 5 din 5 stele! Autor: Vizitatorul | 13.11.2013
    bun referat
  • 4 din 5 stele! Autor: Vizitatorul | 11.09.2013
    mersi moolt de referat....
Scrie părerea
Accesati Zakusi.net