Alexandru Macedonski — Noaptea de decemvrie

              Noaptea de decemvrie este o meditaţie pe tema poetul şi poezia şi exprimă drumul poetului de la estetica romantică la cea simbolistă. Este sugerată ideea că naşterea conştiinţei estetice simboliste este un proces de evoluţie a eului, un model de cunoaştere a lumii, o necesitate legică, generată de aspiraţia spiritului spre absolut.

Nucleul îl constituie cele trei ipostaze ale eului poetic, care generează cele trei dimensiuni ale universului poetic.

        Ipostaza poetul sugerează cunoaşterea senzorială, exterioară, critico-obiectivă, socială, aderenţa sa la o estetică realistă, militantă, angajată social. Poetul este o conştiinţă socială, aşa cum a fost Macedonski, care scria pamflete antidinastice în ziarul Oltul, iar universul poetic este sugerat prin simbolul odaia: „E moartă odaia şi mort e poetul". Această moarte a eului poetic: „Poetul, alături, trăsnit stă de soartă" este generată de condiţiile social-istorice. Tatăl lui Macedonski a fost ministru de război în timpul lui Alexandru loan Cuza. Lovitura de stat, care a dus la îndepărtarea lui Alexandru loan Cuza, a adus decăderea familiei Macedonski. De aici imagini ce amintesc de Vasile Alecsandri, care, în poezia Iama, sugera acelaşi climat politic:

„Pustie şi albă e-ntinsa câmpie...

Sub viscolu-albastru ea geme cumplit...

Sălbatică tiară, răstriştea-1 sfâşie —

 Şi luna-lpriveşte cu ochi oţetit..."

       Acest climat social nefavorabil determină moartea poetului militant, aşa cum şi Hminescu părăsea treptat poziţia patruzecioptistă: „Un haos, urgia se face cu-ncetul". Macedonski este silit să părăsească conceptul de poet, conştiinţă socială militantă şi de poet al idealurilor patruzecioptiste.

        Ipostaza emirul este adusă în mod simbolic de „un arhanghel de aur"şi reprezintă dimensiunea romantică a universului poetic, sugerată de simbolul Bagdadul. Romanticii considerau Bagdadul oraşul basmului oriental al celor „ 1001 de nopţi", locul de evaziune într-un decor mirific, din faţa realităţilor sociale.

Emirul este un erou excepţional în împrejurări excepţionale, de basm, aşa cum îl visau romanticii: „Şi el e emirul, şi are-n tezaur, /Movile înalte de-argint şi de aur, / Şi jaruri de pietre cu flăcări de sori; / Hangiare-n tot locul, oţeluri cumplite — /în grajduri, cai repezi cu foc în copite, /Şi-ochi împrejuru-i — ori spuză ori flori".

        Tema, subiectul, eroii ne apar structurate pe conceptul romantic de lume de vis: „Şi el e emirul, şi toate le are.. ./E tânăr, e farmec, e trăsnet, e zeu, /Dar zilnic se simte furat de-o visare...". Visul pe care-1 nutreşte emirul este de a ajunge la Meka, pentru mahomedani cetatea sfântă, unde se găseşte mormântul lui Mahomed, prorocul musulman. Pentru a-şi realiza visul şi datoria faţă de credinţa saj „Spre Meka-1 răpeşte credinţa — voinţa, / Cetatea prea sfântă îl cheamă în ea, /Ii cere simţirea, îi cere fiinţa, /li vrea frumuseţea — tot sufletu-i vrea — /Din tălpipână-n creştet îi cere fiinţa". Meka este cetatea ideală, un simbol al universului poetic, ca o exprimare a conceptului de poezie pură. Drumul prin pustiu al emirului este simbolic şi sugerează viaţa săracă, pe care a dus-o poetul: „...ş-acea duşmănie /De lupi care urlă". înainte de a pleca la drum, emirul întâlneşte în mod simbolic, la fântână, un drumeţ cerşetor. în deşert, toţi însoţitorii emirului mor, iar el, când ajunge la capătul puterilor, vede năluca cetăţii ideale: „Ca gândul aleargă spre alba nălucă, /Spre poamele de-aur din visu-i ceresc"..., însă nu poate ajunge la ea: „Dar visu-i nu este un vis omenesc".

• Autor: Vizitatorul | 15.01.2013
  un comentariu super..