Alexandru Macedonski — Rondelul rozei ce-nfloreşte

        Rondelul rozei ce-nfloreşte este o ars poetica, fiindcă exprimă concepţia despre poet şi poezie a lui Macedonski. Poetul este un profet, un psalmist, aşa cum îl găsim în Psalmii moderni: Oh! Doamne, Ţărână, Iertare, Duşmanii, Zburam, Şi-au zis, Cât am trudit. Eram, N-am în ceruri, Doamne, toate, M-am uitat, iar poezia este un drum spre Dumnezeu.

         Poetul devine un simbol în împrejurări simbolice, aşa cum dorea Macedonski în ipostaza emirului din Noaptea de decemvrie, când pornea spre cetatea ideală, adică spre universul poeziei pure. Simbolul rozei sugerează această a doua naştere, spirituală, care aduce o altă înţelegere a lumii, a vieţii (şi nu mai e viaţa grozavă), deşi poetul a ajuns, asemeni drumeţului pocit, din Noaptea de decemvrie („Deşi mi-a brăzdat tot obrazul").

       Rondelul este o poezie cu formă fixă, care se adaptează uşor la estetica simbolistă, fiindcă, prin repetarea versurilor (1-2; 7-8; 13), cultivă laitmotivul, spre a concentra poezia pe simbolul roza.

         Roza sugerează viaţa spirituală, a doua naştere, care înfloreşte atunci când sămânţa simbolică a credinţei (Spre Meka îl poartă credinţa-voinţă) creşte şi devine iubire faţă de Dumnezeu. Aşa cum falsa credinţă a emirului îl pierde în iadul deşertului lumii, tot aşa iubirea creştină ortodoxă, din Psalmi, generează extazul mântuirii şi slavei lui Dumnezeu („Puternic mă poartă extazul / Spre-o naltă şi tainică slavă"). Iubirea este cheia cerului pentru suflet şi cheia universului poetic, a poeziei pure, a poeziei religioase, a poeziei sacre, a inefabilului: „O roză-nfloreşte suavă".